2018 și industria CINEMATOGRAFICĂ. Trofee importante, subiecte și schimbări controversate

2018 și industria CINEMATOGRAFICĂ. Trofee importante, subiecte și schimbări controversate
Publicat: 22/12/2018, 12:47
Actualizat: 25/03/2019, 20:10

„Răzbunătorii: Războiul Infinitului/ Avengers: Infinity War”, lider în box office-ul mondial

O producție din universul Marvel, lungmetrajul regizat de Joe și Anthony Russo a avut încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial, fiind secondată în top de un alt film al aceluiași producător, „Pantera neagră/ Black Panther”, de Ryan Coogler.

Disney este lider de box office în America de Nord

Disney este producătorul filmului cu cele mai mari încasări în America de Nord în 2018 – titlul din universul Marvel „Pantera neagră/ Black Panther” – 700 de milioane de dolari. De altfel, locurile al doilea și al treilea din box office-ul nord-american sunt ocupate tot de producții Disney-Marvel, „Avengers: Infinity War” (678,8 milioane de dolari) și „Incredibles 2” (608,6 milioane de dolari).

Anul acesta, încasările Disney au depășit 7 miliarde de dolari.

În topul studiourilor de producție urmează, la o diferență de circa un miliard, compania Universal.

Box office-ul nord-american la un nou record

Box office-ul nord-american din 2018 a depășit deja pragul de încasări de 11 miliarde de dolari și, cel mai probabil, până la sfârșitul anului, va întrece recordul stabilit în 2016 – 11,4 miliarde de dolari. Anul trecut, încasările din cinematografele nord-americane au ajuns la 11,1 miliarde de dolari, potrivit Comscore.

21st Century Fox a fost cumpărată de Disney

Compania 21st Century Fox, deținută de magnatul media Rupert Murdoch, a fost cumpărată de Disney, pentru 71,3 miliarde de dolari. În cadrul tranzacției, care nu a fost încă finalizată, vor fi preluate, printre altele, studiourile de film și televiziune Twentieth Century Fox, cele 30% din acțiuni la serviciul de streaming Hulu (deținut parțial de Comcast și Time Warner) – obținând astfel controlul majoritar al unui competitor al platformei Netflix -, Star India, rețelele TV FX și National Geographic. De asemenea, tranzacția oferă control asupra unui catalog uriaș de producții de succes, precum „Star Wars”, „Avatar”, „Deadpool” și „The Simpsons”.

„Bohemian Rhapsody” stabilește un nou record

„Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer și Dexter Fletcher, a devenit, în decembrie, filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, după ce a depășit pragul de 600 de milioane de dolari, la mai puțin de două luni de la lansare. Producția care urmărește cariera trupei britanice Queen a fost lansată pe 18 octombrie, având parte de cronici amestecate, dar a fost lăudată interpretarea lui Rami Malek, în rolul lui Freddie Mercury. Recordul anterior era deținut de biografia trupei N.W.A. „Straight Outta Compton”, care adunase 161 de milioane de dolari la scurt timp după lansarea în 2015.

Un film rusesc, inclus în festivaluri, deși regizorul este arestat la domiciliu

În multe țări, regizorii nu au libertate de exprimare. O dramă regizată de rusul Kirill Serebrennikov, aflat în arest la domiciliu din august 2017, este un bun exemplu. Filmul a fost inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes, unde regizorului nu i-a fost permis să participe. Dincolo de aspectele politice ale cazului, „Leto” este considerat unul dintre marile filme ale anului.

Oleg Sentsov, greva foamei în închisoare și premiul primit pentru libertatea de gândire din partea Parlamentului European.

Originar din Crimeea, anexată Rusiei în 2014, Oleg Sentsov execută în prezent o pedeapsă de 20 de ani în închisoarea rusească din Labytnangi, în nordul Siberiei, după ce a fost condamnat pentru terorism. Justiția rusă l-a acuzat că a pus la cale mai multe atacuri după anexarea peninsulei Crimeea. Pe 5 octombrie, regizorul a pus capăt, după 144 de zile, unei greve a foamei, după ce președintele rus Vladimir Putin a respins cererea acestuia de eliberare a deținuților ucraineni. Detenția regizorului este calificată de partea ucraineană drept ilegală, în timp ce Amnesty International este de părere că procesul lui Oleg Sentsov a fost „fatal viciat”.

Oleg Sentsov este și laureatul premiului Saharov pentru libertatea de gândire pe 2018, o distincție prin care Parlamentul European sprijină drepturile omului.

Femeile din spatele camerei de filmat

Egalitatea de gen și hărțuirea sexuală au rămas printre subiectele fierbinți ale anului în industrie, în timp ce dezbaterile stârnite de mișcarea #MeToo continuă.

Cazul Harvey Weinstein

Peste o sută de femei, printre care actrițe precum Rose McGowan și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzațiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliției americane și britanice.

În prezent, Weinstein este inculpat în SUA, pentru viol și alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind două femei. Producătorul de film american a pledat nevinovat.

Serialele rămân în tendințe

Serialele de televiziune rămân un concurent puternic pentru filmele din cinematografe. Companiile din domeniul divertismentului precum Netflix, Amazon și Sky, dar și televiziunile publice produc din ce în ce mai multe seriale ambițioase, cu succes la publicul larg.

Filme premiate la nivel global, Adina Pintilie și Radu Jude, printre câștigători

Gala Globurilor de Aur (7 ianuarie) – Evenimentul a celebrat lupta împotriva abuzurilor sexuale la Hollywood și nu numai, după valul de șoc provocat de „scandalul Harvey Weinstein”, iar premiile au fost atribuite unor producții TV și filme ce au prezentat personaje feminine puternice. Drama „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, a condus în topul premiilor dedicate cinematografiei, cu patru Globuri de Aur, în timp ce serialul HBO „Big Little Lies” a dominat categoriile dedicate televiziunii, cu patru trofee.

Gala BAFTA (18 februarie) – „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, a fost, din nou, marele câștigător, la gala premiilor industriei de cinema britanice (BAFTA), unde a fost recompensat cu cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj și cel mai bun film britanic. Marele favorit al galei, cu 12 nominalizări, „The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, a primit trei premii, printre care pentru cea mai bună regie.

Festivalul de la Berlin (15 – 25 februarie) – Ursul de Aur a revenit filmului „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, al regizoarei române Adina Pintilie, care a primit și trofeul pentru cel mai bun debut. Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Wes Anderson, pentru „The Isle of Dogs”, iar Ursul de Argint pentru interpretare le-a fost acordat actriței Ana Brun, pentru „Las herederas”, și actorului Anthony Bajon, pentru „La prière”.

Gala César (2 martie) – Lungmetrajul „120 battements par minute”, de Robin Campillo, a fost marele câștigător, cu șase trofee, printre care și cel pentru cel mai bun film, la gala Oscarurilor franceze. De asemenea, filmul „Au revoir là-haut”, de Albert Dupontel, a obținut cinci premii, printre care și cel pentru cea mai bună regie.

Gala Oscar (4 martie) – Lungmetrajul „The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, a fost marele câștigător, primind patru premii din 13 nominalizări. Astfel, pe lângă Oscarul pentru cel mai bun film, a primit, printre altele, premiul pentru cel mai bun regizor. Un alt mare câștigător a fost din nou „3 Billboards outside Ebbing, Missouri”, care a primit premiile pentru cel mai bun rol principal feminin (Frances McDormand) și cel mai bun rol secundar masculin (Sam Rockwell). Ediția de anul acesta a galei Oscar a înregistrat cel mai mic număr de femei premiate din ultimii șase ani, șase, față de 33 de bărbați distinși cu prestigiosul trofeu.

Festivalul de la Cannes (8 – 19 mai) – Lungmetrajul „Shoplifters”, al japonezului Hirokazu Kore-eda, a fost recompensat cu Palme d’Or, în timp ce marele premiu al juriului a revenit peliculei „BlacKkKlansman”, de Spike Lee, premiul juriului, „Capharnaüm”, de Nadine Labaki, iar polonezul Pawel Pawlikowski a primit trofeul pentru regie, pentru „Cold War”.

Festivalul de la Karlovy Vary (29 iunie – 7 iulie) – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a devenit primul film românesc care a fost premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, Cehia, unde a avut premiera mondială.

Festivalul de la Veneția (29 august – 8 septembrie) – Drama în alb și negru „Roma”, de Alfonso Cuaron, a primit Leul de Aur, fiind primul lungmetraj marca Netflix care câștigă prestigiosul trofeu. Lungmetrajul maghiar „Napszállta/ Sunset”, de László Nemes, cu actorii români Vlad Ivanov și Levente Molnár, a primit premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI Award), iar coproducția românească „The Sisters Brothers”, de Jacques Audiard, a primit premiul Leul de Argint pentru regie.

Festivalul de la Locarno (1 – 11 august) – „A Land Imagined”, de Yeo Siew Hua, a primit Leopardul de Aur, în timp ce Leopardul pentru cel mai bun regizor l-a primit Dominga Sotomayor, pentru „Tarde para morir joven”. Actrița română Andra Guți a primit Leopardul pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul din „Alice T.”, de Radu Muntean.

Gala Academiei de Film Europene (15 decembrie) – Lungmetrajul „Cold War”, de PaweÅ‚ Pawlikowski, a fost, cu cinci trofee, marele câștigător, primind premiul pentru cel mai bun film european, cel mai bun scenariu, cea mai bună actriță europeană (Joanna Kulig), cel mai bun monteur și cel mai bun regizor. Cea mai bună comedie europeană a fost desemnată „The Death of Stalin”, de Armando Iannucci, iar Marcello Fonte a primit, pentru rolul din „Dogman”, premiul pentru cel mai bun actor european.

Cele mai bune filme ale anului 2018, potrivit American Film Institute

Lista este formată anul acesta din: musicalul „A Star Is Born”, de Bradley Cooper, lungmetrajul cu supereroi „Black Panther”, de Ryan Coogler, horrorul „A quiet place”, de John Krasinski, pelicula despre maturizare „Eighth Grade”, de Bo Burnham, cea dedicată întregii familii „Mary Poppins Returns”, de Rob Marshall, și dramele istorice „BlacKkKlansman”, de Spike Lee, „If Beale Street Could Talk”, de Barry Jenkins, „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, „Green Book”, de Peter Farrelly și „First Reformed”, de Paul Schrader.

Peliculele sunt selecționate pentru că promovează arta filmului, îmbogățesc moștenirea culturală a cinematografiei americane, inspiră publicul și artiștii deopotrivă și își lasă amprenta asupra societății americane, potrivit Institutului de Film American.

AFI a realizat și lista celor mai bune seriale TV ale anului, în care au fost incluse:

„The Marvelous Mrs. Maisel”, „Succession”, „Atlanta”, „Pose”, „The Americans”, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”,

„Barry”, „Better Call Saul”, „This is Us” și „The Kominsky Method”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?